joi, 28 octombrie 2010

Carne de vaca inabusita cu ceapa si cartofi

Ingrediente:

500 g carne, 800 g cartofi, 2-3 buc. ceapa, o lingura faina, 2 linguri grasime

Preparare:


Se alege carne macra, se spala, se taie in bucati de cite 80-100 gr., se sareaza, se presara cu piper, se da prin faina si se prajeste in tigaie pe toate partile, pina cind se rumeneste. Se asaza apoi in cratita; in tigaia unde s-a prajit carnea, se toarna un pahar de apa, se lasa sa dea un clocot, se strecoara prin sita in cratita cu carne si se mai adauga 2 pahare de apa fierbinte. Cratita se acopera cu un capac si se pune la foc mic sa fiarba inabusit 2-2 1/2 ore; dupa aceea se adauga peste carne ceapa taiata marunt si prajita separat, cartofi prajiti intregi sau taiati in 2-4 parti, 1 foaie de dafin, 2 fire de cuisoare si 5-6 boabe de piper (sau o bucata de ardei iute), se lasa carnea sa mai fiarba inabusit inca 1/2 ora.

Mentiuni:

Cind se serveste la masa, carnea se presara cu patrunjel verde sau marar taiat marunt. Separat se pot servi castraveti murati, salata verde sau salata de rosii.
Timp Preparare: 3 h
Complexitate: medie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu